VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Situatia este mult mai grava decat va imaginati.
Situatia nu e asa de grea cum o vedeti sau o traiti.
1. Nu va mai impingeti la coada la paine ca sa apucati macar una.
2. Industria reprezinta cam 20% din PIB (excluzand IT si constructiile care fiecare reprezinta cam 8%). Unde merge rau este agricultura la nici 4%. Asta e jos de tot si demonstreaza ca nu mai suntem in epoca agrara. 60% din PIB sunt serviciile.
In afara de tarile comuniste (adica saracii saracilor si cei cu dictaturi),
nici o tara dezvoltata nu detine industrie de stat ca principal element din PIB. Industria este privata, nu sta statul sa dezvolte si sa finanteze fabrici si uzine.
Si s-a vazut ca statul (exemplu Romania) nu e in stare sa coordoneze si sa mentina concurentiala industria. Daca ati uitat de falimentul tehnologic de la inceputul anilor 80 (industria aia reconstruita cu banii imprumutati de la FMI), va recomand sa mai revedeti.
3. Eu cunosc multi romani care traiesc mult mai decent decat oricand. Acuma depinde si de atitudinea fiecaruia catre viata: sa fii pozitiv, sa iti cunosti limitele, sa te reformezi si sa inveti in continuu, sa nu te lasi calcat in picioare (nu te mai tine nimeni cu forta la "jegosul de patron"), sa nu visezi la cai verzi pe pereti - adica sa te intinzi cat iti permite plapuma, cum se zice. Multi sunt frustrati ca nu pot cumpara sau poseda orice are vecinul, dar putini sunt capabili sau dornici sa depuna un efort suplimentar (altfel spus sa iasa din zona de confort). Macar sa fie un intreprinzator muncitor ca Vio (acest capitalist veros, dar generos in acelasi timp - sic!).
4. In Romania ai acces la o multime de servicii pe care multi le viseaza in tari mult mai dezvoltate. Evident, asta vine cu o cheltuiala importanta de la buget (taxele romanilor + imprumuturile UE finanteaza).
S.a.m.d.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
1. Profesorii de fizica sunt total necalificati in ce priveste partea experimentala... tot felul de ciume.
Chiar asa o fi, atunci cum de avem si olimpici, cine ii pregateste pe aia? Sunteti prea exigent si aveti anumite fixuri despre cum trebuie sa fie procesul de invatatura. Frumos limbaj folositi.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
... orele de laboratoar de la fizica, din timpul facultatii, erau de genul "masurarea lungimii cu rigla", banale, fara aparatura serioasa.
Tot asa se facea si pe "vremurile bune", ca d-aia s-au casat in anii 90 aparate inca nescoase din cutie. Sa nu le strice studentii!
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
... profesorii sa fie obligati sa le faca si implicit sa se ocupe de dotarea laboratoarelor.
Profesorii respecta programa, dar nu pot lucra decat cu materialul clientului. Daca studentii sunt loaze, fac si ei ce pot.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
...Profesorii trebuie recalificati...
Sa nu li se dea jos botnita decat atunci cand au invatat sa nu mai latre

. Haideti, domnule Vax, ca au trecut si ei printr-o scoala, prin examene, nu-s chiar transformati din sudori in academicieni.
NB: Scuze sudorilor de pe forum, nu a fost in sens peiorativ.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
... Programa didactica (obligatorie) la laborator sa fie stabilita de Ministerul Educatiei, sa nu fie lasati profesorii sa faca ce vor ei (adica nimic).
Astfel ucidem din fasa creativitatea si reducem riscul sa gasim metode mai bune (optimizate) tipului de elevi, epocii cand se intampla procesul de invatamant. Centralizarea excesiva reduce orice satisfactie pedagogica si profesorii pot fi bine mersi inlocuiti de AI. Cui ii place dictatura?!
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Dotarea sa se faca centralizat, prin Ministerul Educatiei si inspectorate. Sa se dea si ceva bani pentru dotari suplimentare, la indemana profesorilor.
Stim cu totii ca pestele de la cap se impute, acolo se corupe mai usor si mult. Sa dam mai multi bani pentru corn si lapte (la furt)?
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Ceva de genul asta se face la scolile bune (particulare) din tarile dezvoltate.
Nu stiu in ce scoli private ati fost dvs, dar eu stiu de la copiii mei (unii sunt la privat, din motive de alegere de cariera). Profii sunt liberi sa isi impuna propria metodologie ca d-aia au studii pedagogice. In plus, repet, trebuie sa adaptam procesul de invatamant la tipul de studenti si la vremurile pe care le traim.
Exemplu adiacent din 3 tari europene de top (Suedia, Elvetia si Germania): scolile tehnice private (apartinand unor firme binecunoscute) unde se formeaza elevi care sa devina viitorii lor angajati. Chestia asta functioneaza si isi asigura personal loial (in primul rand), bine platit si competent (dupa nevoile firmei). Astfel, am avut ocazia sa obtin informatii reale direct de la sursa cum se zice (colegii mei de serviciu din cele 3 tari). Ma gandesc ca se intampla si in alte tari. Dar, aceeasi firma nu facea asta in Canada. Trag concluzia ca e chestie de cultura nationala, din pacate.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
... sa nu mai avem industrie niciodata, Romania sa fie o colonie careaia i se iau resursele.
Procent industrie din PIB:
Germania - 20%
Franta - 11%
Italia - 17%
Polonia - 18%
Media UE - 16%, deci Romania la 20% are in medie mai multa industrie contribuind la PIB decat restul Europei. E adevarat, nu mai vedem cosurile de fabrici producand fum negru. Banuiesc ca asta surprinde pe cei neinformati.
In plus, azi e greu sa fii in concurenta la industria grea cu multe tari unde costa infinit mai ieftin sa produca industrie grea (plus ca ii doare la basca de poluare).
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Nu mai exista reviste de genul Tehnium, nu se mai publica carti de electronica pentru incepatori, dar si pentru avansati.
Cine mai sta sa rasfoiasca reviste si carti, cand totul e in format electronic si incape intr-un pachet de chibrit?
Documentatie se publica masiv, doar ca mediul de informare este altul. Nu mai traim in anii 70 cand salivam la aparitia une reviste plina de greseli si chestii irealizabile pentru multi.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Nu mai exista cercuri tehnice (inclusiv electronica) la Palatul Copiilor.
Nu mai exista cerere/interes, chiar daca nu vreti sa acceptati.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
Nu exista locuri de munca (fabrici) pentru cei care ar sti ceva in domeniul asta.
In 1985 se estimeaza ca industria electronica reprezenta 2-3% din procentajul industriei din PIB. In 2025 suntem la 2%. Nu foarte diferit, as zice.
VAX scrie: Vin Ian 16, 2026 7:25 am
In conditiile astea pe forumuri sunt cei care au prins vechiul regim, multi pensionari.
Si pe elforum s-au rarefiat participantii, unii au murit sau sunt prea batrani si nu se simt bine.
Asa e si in biblioteci (si nu numai in Romania). Acum citim pe alte formate, ne informam din alte surse. Iar pentru chestii simple, putem gasi TONE de exemple si informatii pe internet.
Stiu ca unele persoane si-au pierdut menirea sau satisfactia de a imparti din cunostintele lor cu tineretul (posibil) interesat in vremurile actuale. Ceea ce ii poate afecta, e de inteles. Dar asa e viata, nu te poti opune evolutiei. Ca o fi buna evolutia sau nu, ramane de vazut, dar nu pare asa de rau in industrie. Ganditi-va cate chestii putem construi azi (avand acces la tot felul de componente). Eu nu am timp sa realizez cate proiecte imi propun. Strang piese, fac cablaje, si nu reusesc sa tin ritmul.
Unii parasesc forumurile cand se depaseste masura. Eu nu am mai vrut sa fiu parte dintr-o comunitate unde ura, insulta (asta a departat multi de acel forum) si propaganda au fost tolerate de catre administratorul forumului mentionat (care a fost o persoana mai mult decat decenta multi ani la rand, pana si-a bagat picioarele si a permis mitocanilor sa devina vocea acelui forum).
Eu, in timpul liber, ca sa contribui la dezvoltarea societatii (stiu ca suna pompos) m-am inscris aici (
Academos Cybermentorat). E in franceza, ca asta e limba oficiala prin zona. Este o platforma electronica unde tinerii (clasele 5-12 si facultate) pun intrebari profesionistilor (eu inginer de exemplu). Intreaba ca sa descopere despre munca de o facem ca profesionisti, in ce conditii, ce trebuie sa stii sa faci/inveti, etc. Si, multi tineri sunt foarte seriosi, pun intrebari si revin cu alte intrebari (in functie de raspunsurile profesionistilor) ca sa stie ce drum sa-si aleaga in viata. E rar sa gasesti cate unul care sa fi stiut ce vrea de la varsta frageda. Ma simt mereu jenat sa le zic ca eu stiam ca o sa lucrez in electricitate de la 7 ani. Am inteles ca nu toti suntem facuti la fel. Unii au nevoie de ajutor ca sa descopere ce vor face in viata, altii stiu deja. D-aia, e gresit sa judeci pe cineva daca nu e ca tine. In fond si la urma urmei, viata nu e o carte deja scrisa, ti-o scrii singur traind-o.
Important e sa ai o atitudine buna catre viata! In ciuda greutatilor si surprizelor placute sau neplacute, e musai sa nu plangi sub drobul de sare, ci se evoluezi si tu.
Cand topicul asta s-a inceput, am postat povestea mea. In stil onest subliniind, la modul cel mai umoristic (poate cinic mai curand), greutatile vietii si cum le-am depasit. In viata am facut greseli si am invatat de la cei din jur. Important este sa inveti de toate, ca sa poti reactiona avantajos tie in mai toate situatiile grele.